Medic ortoped examinează glezna și piciorul unui pacient pentru durere internă sau laterală asociată tendoanelor peroneale și tendonului tibial posterior.

Tulburările tendonului peroneal și tibial posterior: cauze, simptome și tratament

Tulburările tendonului peroneal și tibial posterior pot provoca durere pe partea externă sau internă a gleznei, instabilitate, umflare și dificultate la mers sau sport. Tendoanele peroneale ajută la stabilizarea gleznei pe partea laterală, mai ales în timpul schimbărilor de direcție, alergării sau mersului pe teren denivelat. Tendonul tibial posterior are un rol important în susținerea bolții plantare și în controlul poziției piciorului la fiecare pas. Atunci când aceste tendoane sunt suprasolicitate, inflamate, instabile sau lezate, pacientul poate resimți durere recurentă, nesiguranță la sprijin sau modificări ale formei piciorului. Evaluarea ortopedică ajută la diferențierea acestor probleme de o simplă entorsă și la stabilirea unui tratament adaptat.

Ce sunt tendoanele peroneale și tendonul tibial posterior?

Tendoanele sunt structuri rezistente care fac legătura între mușchi și oase, transmit forța musculară și ajută articulațiile să se miște controlat. La nivelul gleznei și piciorului, tendoanele peroneale și tendonul tibial posterior au roluri diferite, dar complementare, în stabilitate, sprijin și mers.

Tendoanele peroneale se află pe partea externă a gleznei. Ele trec prin spatele maleolei externe, adică proeminența osoasă de pe partea laterală a gleznei, și contribuie la controlul mișcărilor laterale ale piciorului. Sunt solicitate mai ales la alergare, sporturi cu schimbări rapide de direcție, teren denivelat sau după entorse repetate.

Tendonul tibial posterior se află pe partea internă a gleznei și continuă spre zona bolții plantare. Acesta ajută la susținerea arcului piciorului și la menținerea unei poziții eficiente a piciorului în timpul mersului. Când tendonul tibial posterior este afectat, pacientul poate simți durere internă de gleznă, oboseală la mers sau, în unele cazuri, modificarea progresivă a formei piciorului.

Ce rol au aceste tendoane în mers și stabilitatea gleznei?

Tendoanele peroneale contribuie la stabilitatea laterală a gleznei. Ele ajută la controlul poziției piciorului atunci când acesta se adaptează la suprafețe neregulate sau când corpul schimbă rapid direcția. De aceea, sunt importante pentru alergători, sportivi și persoane active. După entorse repetate, aceste tendoane pot fi suprasolicitate sau pot deveni dureroase, mai ales dacă glezna rămâne instabilă.

Tendonul tibial posterior are un rol important în menținerea bolții plantare. El ajută piciorul să nu se prăbușească excesiv spre interior și contribuie la o distribuție mai bună a greutății în timpul mersului. Afectarea sa poate duce la scăderea susținerii arcului plantar, durere pe partea internă a gleznei și apariția sau agravarea piciorului plat dobândit la adult.

Atunci când unul dintre aceste tendoane nu funcționează corect, glezna și piciorul pot compensa prin alte structuri. În timp, aceste compensări pot întreține durerea, pot crește senzația de instabilitate și pot limita activitățile zilnice sau sportive.

Ce tulburări pot apărea la nivelul acestor tendoane?

Tulburările tendonului peroneal și tibial posterior pot include inflamații, modificări degenerative, instabilitate tendinoasă sau rupturi. Termenii medicali pot părea asemănători, dar descriu probleme diferite. Tendinita indică în principal inflamație, tendinopatia sugerează modificări mai persistente ale tendonului, iar ruptura presupune afectarea parțială sau completă a fibrelor tendinoase.

  • Tendinita peroneală – inflamație a tendoanelor peroneale, frecvent asociată cu suprasolicitare, sport sau entorse repetate;
  • Tendinopatia peroneală – modificări ale tendonului, cu durere persistentă și sensibilitate pe partea externă a gleznei;
  • Subluxația tendoanelor peroneale – deplasarea anormală a tendoanelor pe partea externă a gleznei, uneori însoțită de pocnitură sau senzație de alunecare;
  • Ruptura tendonului peroneal – leziune parțială sau completă care poate afecta stabilitatea gleznei;
  • Tendinita tendonului tibial posterior – inflamație dureroasă pe partea internă a gleznei și a piciorului;
  • Disfuncția tendonului tibial posterior – afectare progresivă care poate duce la scăderea susținerii bolții plantare și la picior plat dobândit;
  • Ruptura tendonului tibial posterior – leziune severă care poate modifica sprijinul, mersul și aliniamentul piciorului.

Simptomele pot semăna cu cele ale unei entorse, mai ales când durerea este localizată în jurul gleznei. Din acest motiv, evaluarea ortopedică este importantă atunci când durerea persistă, revine la efort sau este asociată cu instabilitate.

Care sunt cauzele frecvente?

Aceste afecțiuni pot apărea prin suprasolicitare, traumatisme, entorse repetate, dezechilibre biomecanice sau modificări ale formei piciorului. La pacienții activi, încărcarea repetată a gleznei poate irita tendoanele, mai ales dacă revenirea la sport se face prea rapid după o accidentare.

Cauzele și factorii favorizanți pot include:

  • entorse repetate ale gleznei;
  • alergare pe teren denivelat;
  • schimbări bruște de direcție în sport;
  • încălțăminte nepotrivită sau uzată;
  • picior plat sau boltă plantară modificată;
  • suprasolicitare sportivă;
  • revenire prea rapidă la efort după accidentare;
  • instabilitate cronică a gleznei;
  • traumatisme directe;
  • slăbiciune musculară sau control deficitar al mișcării.

Identificarea cauzei este importantă pentru alegerea tratamentului și pentru reducerea riscului de recidivă. De exemplu, durerea laterală de gleznă după entorse repetate poate avea alt mecanism decât durerea internă asociată cu prăbușirea bolții plantare. Tratamentul trebuie adaptat acestor diferențe.

Ce simptome pot indica o problemă tendinoasă?

Simptomele diferă în funcție de tendonul afectat. În cazul tendoanelor peroneale, durerea apare de obicei pe partea externă a gleznei, uneori însoțită de instabilitate sau senzație de alunecare. În cazul tendonului tibial posterior, durerea este localizată mai frecvent pe partea internă a gleznei și poate fi asociată cu oboseală la mers sau modificarea formei piciorului.

  • durere pe partea externă a gleznei;
  • durere pe partea internă a gleznei sau a piciorului;
  • umflare locală;
  • sensibilitate la atingere;
  • senzație de instabilitate;
  • durere la mers, alergare sau urcat scări;
  • senzație de pocnitură sau alunecare a tendonului;
  • oboseală rapidă la mers;
  • dificultate la stat pe vârfuri;
  • modificarea formei piciorului, mai ales în cazul afectării tendonului tibial posterior.

Simptomele persistente sau recurente nu trebuie puse automat pe seama unei simple entorse, mai ales dacă durerea revine la efort. De asemenea, apariția treptată a piciorului plat la adult, asociată cu durere internă de gleznă, necesită evaluarea tendonului tibial posterior.

Cum se stabilește diagnosticul?

Diagnosticul tulburărilor tendonului peroneal și tibial posterior se stabilește prin consult ortopedic, examinare clinică și, atunci când este necesar, investigații imagistice. Medicul va analiza localizarea durerii, momentul apariției simptomelor, istoricul de entorse sau traumatisme, nivelul de activitate și felul în care problema afectează mersul sau sportul.

Examinarea poate include evaluarea mobilității gleznei, stabilității, formei piciorului, mersului, capacității de ridicare pe vârfuri și eventualelor semne de subluxație sau ruptură tendinoasă. Pentru tendonul tibial posterior, medicul poate observa dacă bolta plantară este modificată și dacă pacientul poate controla corect sprijinul pe picior.

În funcție de caz, pot fi recomandate ecografia musculo-scheletală, RMN-ul sau radiografiile. Ecografia poate fi utilă pentru evaluarea dinamică a tendoanelor și pentru observarea inflamației sau a unor leziuni. RMN-ul oferă informații detaliate despre tendon, teci tendinoase, ligamente și structuri din jur. Radiografiile pot ajuta la evaluarea alinierii piciorului, mai ales când există suspiciunea de picior plat dobândit sau modificări osoase asociate.

Diagnosticul corect este important deoarece tratamentul diferă în funcție de tendonul afectat, severitatea leziunii, instabilitatea gleznei și eventualele modificări ale formei piciorului.

Ce opțiuni de tratament există pentru tulburările tendonului peroneal și tibial posterior?

Tratamentul depinde de diagnostic, severitatea simptomelor, nivelul de activitate al pacientului, prezența unei rupturi și eventualele modificări de aliniament ale piciorului. Nu există o singură conduită potrivită pentru toți pacienții. Un sportiv cu instabilitate laterală poate avea nevoie de o abordare diferită față de un pacient cu disfuncție progresivă a tendonului tibial posterior.

Tratament conservator

Tratamentul conservator poate fi potrivit în multe cazuri de inflamație sau tendinopatie. Acesta poate include reducerea temporară a efortului, fizioterapie, kinetoterapie, exerciții pentru stabilitate și control muscular, orteze, modificarea încălțămintei, susținerea bolții plantare și adaptarea activităților sportive.

În cazul problemelor peroneale, recuperarea poate urmări îmbunătățirea stabilității laterale a gleznei și controlul mișcărilor pe teren denivelat. În cazul tendonului tibial posterior, accentul poate fi pus pe susținerea bolții plantare, controlul poziției piciorului și reducerea încărcării dureroase pe partea internă a gleznei.

Scopul tratamentului conservator este reducerea durerii, refacerea funcției tendonului, îmbunătățirea stabilității și prevenirea agravării simptomelor. Recomandările trebuie adaptate după consult, nu aplicate generic.

Tratament pentru instabilitate sau subluxație tendinoasă

În cazul tendoanelor peroneale, senzația de alunecare sau pocnitură poate sugera o problemă de stabilitate a tendonului. Aceste situații necesită evaluare atentă, mai ales la pacienții activi sau sportivi. Dacă tendonul se deplasează anormal în timpul mișcării, simpla reducere a efortului poate să nu fie suficientă pentru toate cazurile.

Planul de tratament poate include imobilizare temporară, recuperare specifică sau, în cazuri selectate, opțiuni chirurgicale. Alegerea depinde de severitatea instabilității, de simptome și de obiectivele pacientului.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical poate fi luat în calcul în rupturi tendinoase, subluxații persistente, disfuncție avansată a tendonului tibial posterior sau cazuri în care tratamentul conservator nu oferă rezultate suficiente. Intervenția poate avea ca obiectiv repararea tendonului, stabilizarea acestuia, corectarea alinierii piciorului sau refacerea funcției.

În cazul tendonului tibial posterior, opțiunile depind de stadiul afectării și de gradul modificării formei piciorului. În cazul tendoanelor peroneale, decizia poate depinde de prezența unei rupturi, instabilități sau leziuni asociate ale gleznei. Indicația chirurgicală se stabilește doar în urma consultului ortopedic și a investigațiilor necesare.

Ce rol are recuperarea medicală?

Recuperarea medicală este importantă în tulburările tendonului peroneal și tibial posterior, deoarece ajută la reducerea durerii, creșterea mobilității, întărirea musculaturii și îmbunătățirea controlului gleznei și piciorului. Exercițiile trebuie adaptate în funcție de tendonul afectat și de severitatea problemei.

Pentru tendoanele peroneale, recuperarea poate include exerciții de echilibru, control lateral al gleznei și progresie către activități cu schimbări de direcție. Pentru tendonul tibial posterior, programul poate urmări susținerea arcului plantar, controlul pronației și întărirea musculaturii care contribuie la stabilitatea piciorului.

În cazul sportivilor, revenirea la activitate trebuie făcută progresiv, pentru a reduce riscul de recidivă. După intervenții chirurgicale, recuperarea trebuie urmată conform recomandărilor medicale, deoarece etapele de vindecare, sprijin și revenire la efort pot varia de la un pacient la altul.

Când este recomandat consultul ortopedic?

Consultul ortopedic este recomandat dacă durerea persistă, apare umflarea în jurul gleznei, există instabilitate, senzație de alunecare a tendonului sau dificultate la mers. Evaluarea este importantă și dacă simptomele au apărut după entorse repetate sau după o accidentare sportivă.

De asemenea, pacientul ar trebui să solicite o evaluare dacă observă modificarea formei piciorului, prăbușirea bolții plantare, durere pe partea internă a gleznei sau dificultate la ridicarea pe vârfuri. Aceste semne pot sugera afectarea tendonului tibial posterior și necesită o analiză a mersului, a sprijinului și a alinierii piciorului.

Un consult realizat la timp poate ajuta la diferențierea între o entorsă obișnuită, o tendinopatie, o ruptură tendinoasă sau o disfuncție progresivă a tendonului tibial posterior. Tratamentul se stabilește individual, în funcție de diagnostic și de nevoile pacientului.

Concluzie

Tulburările tendonului peroneal și tibial posterior pot afecta stabilitatea gleznei, forma piciorului, mersul și activitatea sportivă. Durerea laterală de gleznă poate fi legată de tendoanele peroneale, mai ales după entorse sau suprasolicitare, în timp ce durerea internă și modificarea bolții plantare pot sugera afectarea tendonului tibial posterior. Diagnosticul corect este important pentru alegerea unui tratament adaptat, fie conservator, fie chirurgical în cazuri selectate.

Dacă te confrunți cu durere persistentă pe partea internă sau externă a gleznei, instabilitate, umflare sau modificări ale sprijinului, poți programa un consult la Dr. Teodor Negru pentru o evaluare de specialitate în ortopedie sportivă, gleznă și picior.

Mai multe informații despre evaluarea afecțiunilor de gleznă și picior sunt disponibile pe teodornegru.ro.